Sfestania si sfintirea casei
Sfeștania este denumirea populară pentru slujba Aghesmei mici sau Sfințirea cea mică a apei. Ea se săvârșește de către preot în biserici sau în casele credincioșilor cu diferite prilejuri. Slujba propriu-zisă cuprinde rugăciunile de sfințire a apei, stropirea cu apă sfințită a celor prezenți și a întregii case, precum și rugăciuni pentru ocrotirea și binele casei și pentru sănătatea trupească și sufletească a celor ce locuiesc în ea.
În Molitfelnic, cartea de slujbe a preotului, se spune despre folosul sfeștaniei: „Această apă sfințită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoților, o sfințește, are multe feluri de lucrări, precum însăși ectenia sfințirii și rugăciunea mărturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alungă; se iartă și păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavolești și gândurile cele rele; mintea se curățește de lucrurile cele spurcate și se îndreaptă spre rugăciune; bolile le gonește și dă sănătate sufletească și trupească. Toți cei ce o primesc cu credință iau sfințenie și binecuvântare”.
De ce trebuie să sfințim casa?
Între om și mediul înconjurător se păstrează mereu o legătură nemijlocită. Însă adesea oamenii întinează locul prin faptele lor rele, prin cuvinte și gânduri necuviincioase. Casa fiecăruia dintre noi poartă amprentele viețuirii noastre.
Așa cum avem noi oamenii nevoie de spovedanie pentru a ne curăți de păcate, și locuința noastră are nevoie de curățire și de binecuvântare. Prin mărturisirea păcatelor și prin dezlegarea acestora de către duhovnic, creștinul își curățește sufletul și își împrospătează harul primit la Sfântul Botez. La fel, prin stropirea cu apă sfințită și prin rugăciune, casa sfințită se purifică de tot răul și de toată lucrarea cea rea, pricinuită de păcatele celor care locuiesc acolo, de oamenii răuvoitori sau de duhurile cele necurate.
Când facem sfințirea casei?
Casele ar trebui să se sfințescă chiar de la începutul locuirii cuiva în ele sau după ce s-au făcut reparații și înnoiri. După aceea, periodic, bunii creștini cheamă preotul în casele lor, pentru a săvârși slujba Aghesmei mici și pentru a aduce prospețime, pace și bucurie duhovnicească.
Cum ne pregătim pentru slujba de sfințire a casei?
Înainte de a chema preotul pentru a săvârși sfeștania în casă, sunt câteva aspecte concrete pe care creștinii trebuie să le împlinească: mai întâi, fiecare membru al familiei să se spovedească, pentru că înainte de a curăți și sfinți casa, să se elibereze ei înșiși de păcatele și relele care împovărează și casa în care ei locuiesc. De asemenea, este folositor ca cei din casă să postească înainte.
Pentru slujba sfeștaniei, credinciosul trebuie să pregătească o măsuță orientată spre răsărit, pe care se vor așeza următoarele:
-
un vas cu apă proaspată;
-
o candelă sau o lumânare aprinsă;
-
o icoană (dacă măsuța nu se află în fața icoanei din casă);
-
un pomelnic cu cei ce locuiesc în casă și cu cei pe care gazdele doresc să-i pomenească la rugaciune;
-
un vas mic cu ulei si un bețișor cu vată (dacă se face pentru prima dată sfințirea în casă);