Activități culturale și filantropice
Prin intermediul parohiei “Sf. Macarie cel Mare” s-a putut face cunoscută muzica de tradiție bizantină într-un spațiu majoritar anglican. Astfel, cu ocazia hramului din anul 2008 a concertat la Leeds Parish Church, Grupul Psaltic “Stavropoleos” din București; în 2009 au cântat la hramul parohiei Grupul Psaltic “Nectarie Protopsaltul” iar în ajunul sfințirii bisericii din 2013, Grupul Psaltic “Sf. Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, a încântat o audiență mixtă de români și englezi, printre piesele audiate fiind și piese muzicale bizantine în limba engleză. Concertul a fost însoțit de explicații proiectate pe ecran, fiecare gen de cântare fiind explicat, astfel încât întregul eveniment s-a constituit într-o veritabilă cateheză muzicală pentru cei prezenți.
Prin grija unor credincioși inimoși s-au desfașurat și activități specifice Scolii Parohiale. S-a beneficiat de material catehetic pentru diferite grupe de vârstă atât de la Mitropolie, cât și din partea unor români din Anglia, iubitori de copii și tradiții românești. În fiecare an, copiii au dăruit comunității mici spectacole cu prilejul Crăciunului, Paștelui, Hramului sau de Ziua Copilului. În timpul celor 10 ani de existență, au fost organizate atât drumeții și plimbări în parcuri cât și vizite la muzee și grădini zoologice și botanice.
De asemenea, tinerii parohiei au fost activi în cadrul organizației tinerilor ortodocși (NEPSIS) din Mitropolia noastră și au participat la pelerinaje și tabere atât în Anglia cât și în România sau în alte țări. Parohia noastră a găzduit întâlniri cu preoți, monahi și monahii, membrii comunității primind îndrumare și sfat pentru viața de familie. Ne-au trecut pragul bisericii, printre alții, părintele Nicolae Tanase de la Valea Plopului, părintele stareț Nectarie de la Mânăstirea Crasna și Maica Sofronia din obștea Mânăstirii “Sfântul Siluan Athonitul” din Iași. Credincioșii parohiei, că oameni ai cetății, s-au implicat și în viața acesteia prin participarea la activități culturale, sportive sau civice. Printre aceste evenimente se numără expoziția de fotografie a artistei neo-zeelandeze Mo Greig intitulată “We are already here”, participarea la ștafeta Flăcării Olimpice cu ocazia Olimpiadei de Vară găzduite de Regatul Unit în anul 2012, găzduirea clinicilor consulare și a întâlnirilor cu ambasadorul României în Regatul Unit sau implicarea în buna funcționare a secției de votare din Leeds. De-a lungul timpului, parohia a sprijinit pe cei aflați în nevoi, printre beneficiarii activităților filantropice numărându-se atât persoanele nevoiașe din parohie, cât și persoane sau așezăminte din România.